Ready for school?

În mai puțin de două săptămâni se deschid porțile școlilor. Știu că voi, la fel ca și mine de altfel, vă doriți să fiți pregătite din cap până în picioare pentru noul an școlar și cum astăzi este ultima zi de vară, am ales pentru voi câteva outfituri de toamnă, perfecte pentru zilele lejere dar și unele pentru zilele încărcate în care nu aveți doar planuri pentru școală și facultate ci și o agendă plină.

Nu este greu să cauți pe Pinterest astfel de ținute (cum de altfel am făcut și eu) însă devine dificil când ne dorim aceleași piese vestimentare (sau unele asemănătoare) care să nu lase urme adânci în bugetul alocat.

Înlocuirea pantofilor cu toc cu o pereche de espadrile argintii face ținuta perfectă pentru școală. Bineînțeles, înlocuind poșeta cu o geantă puțin mai mare.

Geanta – Adona . Pulover & Pantaloni – Kurtmann.ro

Pentru că sunt de părere că trebuie să cheltuim chibzuit, fiecare dintre piesele vestimentare de mai sus poate fi piesa de rezistență în orice altă combinație. Geanta, spre exemplu, este unul din elementele necesare din două motive : este neagră și foarte încăpătoare. Dacă ne punem în minte, putem lua jumătate de casă cu noi într-o geantă și avem nevoie ca aceasta să fie rezistentă, am dreptate?

Un asemenea pulover se găsește ușor, în aproape orice magazin de profil. Poate fi purtat ca atare sau cu o cămașă pe dedesubt. Poate avea mâinile suflecate sau până la baza palmei, cu câteva brățări scoase în afară. Blugii cu talie înaltă ne pot scoate din impas cât ai zice „top”. Da, un crop top se potrivește perfect, însă dat fiind faptul că ne dorim decență, putem apela la un hanorac pe deasupra, un sacou sau pur și simplu o cămașa descheiată.

Camasa in carouri este un must have al toamnei,acest lucru este stiut de toti, insa daca pana acum abordam tinute lejere cu ea, adaugand perechea de pantofi oxford o transformam imediat intr-o tinuta mai casual-elegant.

Oxfords – Similar at Stradivarius . Camasa – Similar at H&M . Geanta – Adona.ro

Nu uitați ca trebuie să privim întotdeauna la raportul calitate-preț. Dacă un lucru ne place nespus de mult, trebuie să privim și factorii aferenți : este dintr-un material bun? s-ar strica de la prea multe spălări? culoarea se potrivește tenului? 

Cum ne putem aduce aminte mai bine de zilele toride de vară dacă nu purtând o fustă dintr-un material lejer? Pentru a fi în ton cu tendințele tomnatice, putem combina cel mai pufos pulover cu o fustă lejeră dar să nu uităm de dresurile care țin frigul deoparte. By the way, găsiți câteva dintre piesele vestimentare de aici și în Shop My Closet. Check it!

Pentru că nu urmăresc podiumurile atât de des pe cât mi-aș dori și pentru că de cele mai multe ori mă bazez pe instinct și nu pe trenduri când îmi aleg ceea ce doresc să port, pot încerca să vă dau câteva sfaturi : țineți cont de culorile care vi se potrivesc mai bine – oricât ne-ar plăcea galbenul,nu tuturor ne stă bine cu el, la fel cum multe persoane se lovesc de o problemă atunci când se îmbracă în negru. Trebuie să știți care sunt atuurile corpului vostru, ce doriți să scoateți în evidență. O talie subțire poate acoperi șoldurile proeminente printr-o simplă curea legată în talie, la fel cum și o pereche de pantofi simpli pot alungi vizual picioarele pe când o pereche cu curea în jurul gleznei nu mai dau același efect.

Toamna aceasta îmi voi îndrepta atenția pe carouri, pe non-culori și franjuri, ce-i drept, asta se poartă 🙂 Cu toate acestea, nu mă voi despărți de puloverele mele burgundy, de griul cel de toate zilele sau de tricourile basic ce merg combinate cu aproape orice. Dacă ne dorim să fim „în trend” nu înseamnă că trebuie să ne depărtăm de ceea ce ne place. Secretul constă în combinarea stilurilor pentru crearea unui outfit care să ne placă, să ne reprezinte și care să ne avantajeze!

3 thoughts on “Ready for school?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s