Lentilele de contact, o necesitate în secolul XXI

De când mă știu port ochelari de vedere. Totul a început pe la vârsta de 3 ani deci da, toate fotografiile mele din copilărie sunt umbrite de ochelari cu „fund de borcan” (you know what i mean, right?). Purtându-i atâția ani, începusem să îi urăsc, mai ales că de multe ori copiii sunt răutăcioși și ajung să îți găsească porecle a căror cuvinte nici nu știai că există. Nu vreau să fac o dramă din asta, mai ales pentru că aveam și plusuri de multe ori. Dacă trebuia să vedem un film la școală, stăteam în față pentru că nu vedeam bine, la testele din clasele mici mai scăpam pentru că mă făceam că îmi uitam ochelarii acasă și nu îl puteam da pentru că… totul era ceață pentru mine.

În timp probleme s-au corectat însă nu am ajuns la o dioptrie perfectă încât să am plăcerea să arunc ochelarii de la etaj. Începusem să mă obișnuiesc cu ei până când la un control de rutină o doamnă doctor mi-a spus că problemele sunt aproape corectate și că e necesar să port ochelarii doar la citit/laptop/tv. Nu, nu era așa! Durerile de cap au început să apară, vederea încețoșată la fel, iar oboseala era evidentă atunci când lumina era foarte puternică.

Ce vreau să vă spun este faptul că este necesar să consultați mai mulți doctori atunci când primiți un verdict pe care nu îl considerați bun. Da, în general doctorii fac treabă bună și ar trebui să ascultăm de ei, dar eu am făcut asta și m-am ales cu probleme mari.

Partea bună este că acum aproximativ o lună am fost la un consult la Videt, cabinet situat undeva pe la Obor (pentru cei din București). Am fost tratată foarte bine și m-am simțit excelent, chit că din 10 în 10 minute mi se puneau picături în ochi care m-au făcut să nu mai văd bine pentru o scurtă perioadă de timp. De fapt.. fost chiar amuzant 🙂

În cele din urmă am primit o pereche de lentile perfecte pentru problemele mele, aduse pe comandă, care puteau ajunge la cabinet sau direct la mine acasă. Am preferat să vină acolo pentru că fiind prima dată când le foloseam, aveam nevoie de un mic instructaj. Domnișoara doctor le-a pus, iar eu acasă ar fi trebuit să le dau jos. Panică mare! Fiind prima dată când le foloseam, nu aveam nici cea mai mică idee despre cum să scot acea mică folie ca de plastic, mai ales că părea bine lipită pe suprafața ochiului. Aveam de gând să îi sun pe cei de la Videt pentru a le spune că a doua zi mă duc direct la ei să îmi scoată lentilele când ce să vezi, am reușit 🙂

După părerea mea, despre lentile ar trebui să știți că vă ajută foarte mult dacă sunteți persoane active, aveți un program încărcat sau dacă pur și simplu doriți un alt aspect decât cel dat de perechea de ochelari. Pentru că eu am urât atât de mult să port ochelari, lentilele vin ca o binecuvântare pentru că nu ai niciun stres atunci când plouă/ninge, este frig sau cald. Nu sunt șanse să se aburească lentila sau să se murdărească.

Cea mai importantă parte în a purta lentile de contact o reprezintă igiena. Atât spălatul pe mâini de fiecare dată când dorești să pui/scoți lentila cât și atunci când vine vorba de machiaj. Oricum toate aceste informații le primiți și de la doctorul oftalmolog atunci când vă duceți la consult.

Lentilele primite de mine sunt confortabile, nu mă zgârie așa cum am auzit că se întâmplă altor purtătoare de lentile, nu am nevoie de picături de ochi pentru a-mi hidrata ochiul, pentru că soluția în care stă lentila peste noapte oferă hidratare.

Lentilele de contact și soluția le găsiți aici.

Deși ador lentilele de contact și simt că nu m-aș putea despărți de ele, am văzut pe site-ul lor și lentile pentru ochelari, alături de rame de diverse modele. Cred că totuși voi face și o astfel de investiție, mai ales pentru serile târzii în care cercetez internetul în lung și lat.

A fost o postare lungă însă sper că folositoare. Probabil nu am acoperit toate ariile ce ar fi trebuit atinse însă tocmai de aceea dacă aveți întrebări le aștept mai jos, în secțiunea de comentarii, iar mai apoi voi face un update al articolului.

Zi frumoasă!

2 thoughts on “Lentilele de contact, o necesitate în secolul XXI

  1. Uhm..nu mi se pare a fi o necesitate. Multor fete le sta foarte bine cu ochelari si chiar e cool acum sa porti :)) insa ma bucur ca tu ai ajuns sa te simți bine in pielea ta cu ajutorul lentilelor :*

    • O consider o necesitate in special pentru sportivi, pentru oamenii foarte activi care nu si-ar putea duce la indeplinire toate planurile de peste zi cu o pereche de ochelari pe nas. 😀 Si partea mai fun poate fi de exemplul, faptul ca poti vedea un film 3D fara a avea doua perechi de ochelari 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s