Laptele demachiant AQUAFIL – Ivatherm

Lapte demachiant AQUAFIL – IVATHERM

Astăzi vreau să vă vorbesc despre unul din micile secrete pe care le am în legătură cu ritualurile mele de îngrijire. V-am mai spus de nenumărate ori de produsele Ivatherm pe care le folosesc, de la cremă de față până la apa micelară. Astăzi însă vreau să aduc în față laptele demachiant AQUAFIL Light. Dacă vă doreați o cremă lejeră cu un miros extraordinar, ați dat lovitura! 

Unul dintre plusurile deținute este acela că este destinat și zonei sensibile din jurul ochilor. Pentru mine nu mai este o minune chiar atât de mare pentru că și apa micelară Ivatherm pe care o folosesc are aceleasi propietăți. Mirosul său în schimb… aduce a primăvară, exact ceea ce mi s-a și transmis atunci când am primit produsul „Ne dorim ca textura și parfumul laptelui demachiant AQUAFIL LIGHT să fie pentru tine primul semn de primăvară!” Și chiar a fost primul semn! Acum când temperatura nu depășește nici 5 grade, iar dimineața nu mă pot încălzi fără un ceai aburind (știind că mai apoi trebuie să dau piept cu frigul de afară), mirosul laptelui demachiant îmi înveselește dimineața (pentru că am preluat obiceiul de a folosi o dischetă demachiantă și dimineața pentru a-mi curăța tenul înainte de a mă machia).

Câteva dintre plusurile pe care le mai deține acest produs (și în general marca Ivatherm, pentru că atuurile se regăsesc la toate produsele) sunt: folia de siguranță (astfel ești ferm convins că ești prima persoană care deschide produsul și se bucură de el) și proporționarea produsului prin felul în care se închide/deschide laptele.

Fetelor, vă declar că sunt tare mulțumită de felul în care își face treaba (ma demachiez ușor chiar și atunci când sunt dată cu tuș și rimel) și vi-l recomand cu drag!

Vă pup!

14 thoughts on “Laptele demachiant AQUAFIL – Ivatherm

  1. Foarte interesant review-ul tău… chiar mi-am adus aminte că am avut și eu un demachiant de la ivatherm și mi-a plăcut foarte mult! Mă tentează cel prezentat de tine.
    By the way : pozele sunt superbe!
    Pupici :*

  2. ce poze frumoase ai facut! eu nu mai suport altceva decat apa micelara, nu ma mai pot obisnui cu nicio crema demachianta :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s