Hira Design by Mihaela

Un nou interviu, de data aceasta alături de Hira Design, mai precis alături de Mihaela Zugravu, creatoarea frumoaselor fustiţe şi rochiţe despre care am vorbit aici şi aici.

Dintotdeauna mi-au plăcut acele tipuri de fustiţe şi tocmai de aceea îmi este atât de drag să vorbesc despre ele.

PicMonkey Collage

Cu emoţii am întrebat-o dacă mi-ar putea acorda un interviu, iar printre voaluri, elastice, aţe şi tutu-uri a reuşit să îmi răspundă la curiozităţi:

Chate : Cum a pornit această afacere, cum v-a venit ideea?

Mihaela Z. : Iniţial am creat accesorii şi bijuterii din pură pasiune. După câteva luni am croit  prima fustiţă closh din tul care a avut un real succes (spre surprinderea mea).  Acum mi-am transformat deja hobby-ul într-o meserie, ceea ce îi doresc oricui.

C. : A fost greu să creaţi primele fuste? Aţi participat la cursuri sau la o pregătire  intensă?

M. : A fost destul de greu  deoarece eu am studiat în trecut economia turismului şi nu aveam habar de design vestimentar, tipare, masini de cusut etc. Consider că  mai am foarte multe de învăţat  şi sper ca pe viitor să pot urma nişte cursuri în domeniu.

C. : Aţi fost sprijinită de la început să vă urmaţi visul? Familia a fost de acord?

M.: Soţul meu m-a ajutat la momentul respectiv să mă orientez profesional către ceea ce-mi place. El m-a susţinut şi a crezut în mine de la bun început.

C.:  Aţi colaborat cu companii cu renume naţional? Dar cu personalităţi?

M.:  Am colaborat şi colaborez în continuare cu magazine care promovează creativitatea şi originalitatea designerilor mai puţin cunoscuţi. Nu cunosc persoane publice care să fi achiziţionat hăinuţe din micul meu atelier. Acum câteva luni  un stilist a cumparat câteva fustiţe pentru clientele sale spunându-mi că sunt persoane publice însă nu mi-a dat nume concrete. Am început să colaborez şi cu bloggeriţe, pentru că îmi sunt simpatice. Iar tu eşti una dintre bloggeriţele colaboratoare.

C. : Din ce în ce mai multă lume a ajuns să vă cunoască şi să vă respecte pentru munca dv. Din ce cauză credeţi că se întâmplă acest lucru?

M. : Încerc întotdeauna să creez hăinuţe feminine, comode şi să fiu promptă, receptivă la cerinţele clientelor. La sfârşitul zilei, când citesc mesajele si mail-urile de mulţumire sunt cea mai fericită!

C. : Aveţi vreun sfat pentru cei/cele care doresc să îşi deschidă propria afacere?

M. : Chiar şi după patru ani,  consider că nu am suficientă experienţă în domeniu. Nu ştiu dacă sunt în măsură să dau sfaturi dar din punctul meu de vedere, pentru a pune bazele unei afaceri trebuie să ai  cunoştinţe în domeniu, economii, idei de promovare şi creativitate.

 Atât devotament am văzut doar la foarte puţine persoane. Dacă doriţi să fiţi cuceriţi de creaţiile semnate “Hira Design” puteţi să intraţi aici. La final vă las cu creaţiile care mi-au plăcut cel mai şi cel mai mult! Pupici şi spor la vizionat!

 

 

8 thoughts on “Hira Design by Mihaela

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s